regulament

Prin înscrierea la oricare dintre competițiile Alergăraș 2024 concurentul acceptă automat acest regulament cu valoare de contract între el și organizator și faptul că organizatorul poate modifica prezentul regulament, în funcție de necesitățile obiective apărute, până cu 5 zile calendaristice înaintea startului primei competiții (*cu excepția situației în care modificarea derivă dintr-un act normativ/îndrumare emisă de autorități).

Orice modificare o anunțăm pe facebook.com/alergaras, deci te invităm să dai LIKE/FOLLOW la pagină pentru a primi cu ușurință veștile.

Orice solicitare sau reclamație va fi luată în considerare strict în raport cu prezentul regulament.

Anunț important, parte a prezentului regulament: cel mai târziu la finalul lunii martie revenim cu noutăți referitoare la zona de start/sosire și la traseele curselor de 5 km și mai scurte. Ne adaptăm cu acestea șantierului care va fi demarat în centrul Făgărașului. E posibil ca TOATE cursele să se defășoare pe teren neasfaltat.

 

I. Cine suntem și care este scopul evenimentului

  1. Alergăraș este eveniment sportiv și nu numai, desfășurat în aer liber, în cadru urban și natural, destinat participanților profesioniști și amatori.
  2. Scopul Alergăraș este promovarea mișcării în aer liber, promovarea Țării Făgărașului ca destinație de sport în aer liber și facilitarea experiențelor de voluntariat ca oportunități de dezvoltare.
  3. Alergăraș în Făgăraș este organizat de Asociația Copiii Universului Magic, organizație non profit, non guvernamentală, fără scop lucrativ sau comercial și fără angajați.
  4. Competițiile Alergăraș nu sunt produse sau servicii oferite contracost, ci manifestări sportive organizate cu contribuțiile de participare ale concurenților, aportul sponsorilor, partenerilor, voluntarilor și echipei A C U M.
  5. Competițiile Alergăraș sunt curse de alergare urbană desfășurate pe străzile Municipiului Făgăraș și alergare de trail desfășurate prin lunca Oltului și pe dealurile de lângă Făgăraș.
  6. De la prima ediție, cursele de trail de la Alergăraș sunt evaluate și omologate de către ITRA (International Trail Running Association), astfel:

II. Cine poate participa – modalitatea de înscriere

1. Cursele Alergăraș Sunt deschise pentru orice persoană, bărbat sau femeie, sportivi legitimați sau nu, care se înscrie în categoriile de vârstă enunțate la capitolul VI. Premiere și categorii.
2. Persoanele interesate pot participa cu condiția să fie apți din punct de vedere medical, fizic și mental să susțină acest tip de efort. Acest lucru va fi asumat prin declarația de proprie răspundere de către cei majori la data semnării acesteia și de către un tutore legal pentru cei care sunt minori la data semnării.

E obligatoriu ca minorii să aibă acceptul tutorelui legal, fie prin prezenta acestuia la locul evenimentului, fie prin declarație notarială (care să cuprindă atât acceptul cu privire la participarea la eveniment, precum și cu privire la starea de sănătate necesară – inclusiv lipsa simptomelor Sars-Cov-2).

În cazul în care minorii sunt sportivi legitimați, e necesară prezența antrenorului, care își va asuma în numele clubului sportiv răspunderea pentru fiecare dintre aceștia.

În cazul minorilor care nu respectă condițiile de mai sus, acestora nu li se va permite participarea la eveniment, iar taxa nu va fi returnată.

3. Înainte de a te înscrie online te invităm să te asiguri că vei fi citit cu atenție informațiile tehnice specifice fiecărei curse și alegi traseul care se potrivește cel mai bine pregătirii tale sportive. Pentru lămuriri îți stăm oricând la dispoziție la datele de contact din pagina CONTACT și pagina ORGANIZATOR de pe acest site precum și pe pagina de Facebook www.facebook.com/alergaras.

4. Anti-doping
Alergătorii condamnați anterior pentru dopaj nu sunt acceptați la Alergăraș 2024.

5. Înscrierea
Alergătorii se înscriu individual, exclusiv pe website-ul evenimentului, www.alergaras.ro, în secțiunea de înscrieri ce va fi închisă 22 aprilie, la orele 24:00 sau mai devreme, ca urmare a ocupării locurilor stabilite. Prin înscriere înțelegem: faza 1, completarea datelor în formularul de înscriere + faza 2: plata online, cu card + faza 3 (validarea de către organizator).

Completarea datelor personale fără efectuarea imediată a plății este inutilă. Contribuția de participare o poți achita exclusiv cu card bancar, excepție făcând plățile efectuate de către cluburi, care pot achita participarea sportivilor legitimați și prin transfer bancar către Asociația Copiii Universului Magic, cu sediul în Veneția de Sus, nr. 4, județul Brașov, CUI 42475617, în contul bancar deschis la Banca Transilvania, cu cod IBAN RO18BTRLRONCRT0553010301, după ce, în prealabil, ne contactează la telefon 0739 279 464 și trimit lista sportivilor, cu toate datele necesare în formularul de înscriere din pagina www.alergaras.ro/inscriere, pe adresa de e-mail alergaras@acuminfinit.ro.

Înscrierile achitate de către cluburi prin transfer bancar devin valide după confirmarea plăţii contribuției de participare.
ATENȚIE! După efectuarea plății de către club este necesar să trimiteți prin email dovada plății la adresa alergaras@acuminfinit.ro.

 

III. Traseele și regulile de cursă

Maratonu’ de pe Ardeal
Distanța: aproximativ 46 km
D+ 1390 m, D- 1390 m
Timp limită final: 7.5 ore
Timpul limită intermediar: 4 ore – km 22
Teren: asfalt, drum de pământ, luncă, poteci prin păduri de stejar/fag, traseu marcat prin peisaje diverse de pe deal (pășune, vie, livadă), trecere peste pârâu.

Belvedere
Distanța: aproximativ 20.1 km
D+ 680 m, D- 680 m
Timp limită final: 4 ore

Crosul Făgărașului
Distanța: aproximativ 12  km
D+ 258 m, D- 255 m
Timp limită final: 3 ore

Crosul Cetății
Traseu urban
Distanța: 5.4 km
Timp limită final: 50 min

Crosul Demgy
Traseu urban
Distanța: 2.7 km

Bucuria Alergării
Traseu urban
Participanți de 9-12 ani și peste 55 ani
Distanța: aproximativ 1.3 km

Cursa Generațiilor
Traseu urban
Echipe compuse din 2-4 membri, cu minim un membru de 14 ani sau mai tânăr și minim un membru major (18 ani sau mai mult). Înscrieri individuale pentru fiecare membru al echipei.
Distanța: aproximativ 1 km

Voinicel
Traseu urban
Participanți de 6-9 ani
Distanța: aproximativ 0.3 km

Ștafetă
Traseu urban
Echipe de câte 3 participanți, cu ambele sexe reprezentate.
Distanța aproximativă: 3 x 2 km

Teren: asfalt, drum de pământ, luncă, poteci prin păduri de stejar/fag, traseu marcat prin peisaje diverse de pe deal (pășune, vie, livadă), trecere peste pârâu.
Organizatorul își rezervă dreptul de a modifica traseele, modificări ce vor fi anunțate pe www.alergaras.ro și facebook.com/alergaras.

În cazul în care vremea nu permite desfășurarea curselor în condiții de siguranță pentru participanți (de exemplu furtuna cu fulgere si trăsnete), temperaturi extrem de scăzute, ninsoare organizatorul își rezervă dreptul de a amâna, de a anula cursele sau de a oferi traseu alternativ, cu distanță și caracteristici modificate, care evită zonele expuse fenomenelor meteo extreme.

De asemenea, în situații excepționale (modificări legislative, forță majoră), evenimentul sportiv poate fi anulat cu înștiințarea prealabilă a celor înscriși. Amânarea curselor se poate face numai pentru ziua de duminica 27 aprilie 2024.

Pe trasee se află puncte de susținere (hidratare/alimentare/control), marcate corespunzător, vizibile și care trebuie să fie parcurse în ordinea crescătoare a numărului lor. În acestea, ca și pe tot traseul, e obligatoriu ca participanții să respecte MĂSURILE SANITARE.

 

IV. Experiența

Participantul e necesar să aibă și, prin înscrierea la una dintre cursele Belvedere și Maratonu’ de pe Ardeal declară implicit că are experiența, antrenamentul, echipamentul și abilitățile necesare parcurgerii zonelor din descrierea cursei. Mai precis, fiecare participant e necesar și obligatoriu:

– să aibă experiențe anterioare în parcurgerea traseelor de drumeție montană;
– să aibă abilitatea să parcurgă în siguranţă un traseu într-o zonă naturală, neamenajată;
– să aibă un bun simţ al direcţiei în natură, chiar şi în condiţii de vreme rea şi vizibilitate redusă. Aceasta înseamnă că fiecare participant să fie capabil să folosească o hartă şi informaţiile despre trasee pentru a ajunge în siguranţă la un punct dat;
– să fie capabil să gestioneze, fără ajutor exterior, condiții climatice dificile (vânt, precipitații sub formă de ploaie sau ninsoare, ceață, temperaturi extreme pentru perioada în cauză), provocări mentale și medicale ce rezultă din epuizarea fizică, răniri ușoare, dureri musculare, articulare sau probleme digestive.
– să fie conștient că rolul organizatorului nu e acela de a ajuta alergătorul să gestioneze situațiile de mai sus și în acest sport securitatea sa depinde de propria capacitate de a se adapta la situațiile neașteptate.
– să cunoască regulile de comportament în caz de pericol în zona montană.
– să dea dovadă de fair play şi prietenie şi să acţioneze în consecinţă atunci când situaţia o cere, precum și să promoveze în comunitatea alergătorilor respectul față de natură și oameni.
– să ştie şi să aibă o atitudine care să ţină cont de faptul că oricât de multe măsuri de siguranţă ar lua organizatorii, nu sunt şi nu vor putea fi acoperite toate riscurile rezultate din natura competiţiilor, mediul şi condiţiile în care se desfăşoară acestea.
– orice participant trebui să ştie şi să ţină cont de faptul că nici un premiu nu este mai presus de sănătatea şi viaţa lui şi/sau a altor participanţi şi să acţioneze în consecinţă atunci când simte sau observă un pericol.

 

V. Echipament minim obligatoriu

Maratonu’ de pe Ardeal

  1. număr de concurs primit de la organizator și purtat obligatoriu în partea din față, la vedere, prins în toate cele 4 colțuri;
  2. pantof de alergare cu talpă cu profil montan;
  3. telefon mobil cu baterie suficientă pentru a fi mereu disponibil pentru rețeaua mobilă
  4. recipient cu apă:
  5. gel și/sau baton energizant;
  6. Recomandăm și:
    – Autan sau alte soluții împotriva țânțarilor;
    – cremă de soare;
    – foiță de vânt;
    – bentiță /buff/șapcă;
    – asigurare medicală pentru ziua cursei;
    – bețe de trekking.

Belvedere

  1. număr de concurs primit de la organizator și purtat obligatoriu în partea din față, la vedere, prins în toate cele 4 colțuri;
  2. pantof de alergare cu talpă cu profil montan;
  3. recipient cu apă:
  4. gel-uri sau batoane nutritive;
  5. Recomandăm și:
    – Autan sau alte soluții împotriva țânțarilor;
    – cremă de soare;
    – foiță de vânt;
    – bentiță/buff/șapcă;;
    – asigurare medicală pentru ziua cursei;
    – bețe de trekking.

Verificăm echipamentul  la start (echipament incomplet = nu se intra in zona de start) și poate fi verificat din nou oriunde, pe parcursul cursei ori la finish. Lipsă oricărei piese din echipamentul obligatoriu duce la descalificare.

 

VI. Premiere și categorii

Maratonu’ de pe Ardeal 

Open feminin + masculin – locurile 1-3
14 – 18 ani – feminin + masculin, locurile 1-3
19 – 34 ani – feminin + masculin, locurile 1-3
35 – 49 ani – feminin + masculin, locurile 1-3
50 – 59 ani – feminin + masculin, locurile 1-3
60+ ani – feminin + masculin, locurile 1-3

Belvedere 

Open feminin + masculin – locurile 1-3
sub 18 ani – feminin + masculin, locurile 1-3
19 – 34 ani – feminin + masculin, locurile 1-
35 – 49 ani – feminin + masculin, locurile 1-3
50 – 59 ani – feminin + masculin, locurile 1-3
60+ ani – feminin + masculin, locurile 1-3

Crosul Făgărașului 

Open feminin + masculin – locurile 1-3
sub 18 ani – feminin + masculin, locurile 1-3
19 – 34 ani – feminin + masculin, locurile 1-3
35 – 49 ani – feminin + masculin, locurile 1-3
50 – 59 ani – feminin + masculin, locurile 1-3
60+ ani – feminin + masculin, locurile 1-3

Crosul Cetății

Open feminin + masculin – locurile 1-3
sub 18 ani – feminin + masculin, locurile 1-3
19 – 34 ani – feminin + masculin, locurile 1-3
35 – 49 ani – feminin + masculin, locurile 1-3
50 – 59 ani – feminin + masculin, locurile 1-3
60+ ani – feminin + masculin, locurile 1-3

Crosul Demgy 

Open feminin + masculin – locurile 1-3
sub 18 ani – feminin + masculin, locurile 1-3
19 – 34 ani – feminin + masculin, locurile 1-3
35 – 49 ani – feminin + masculin, locurile 1-3
50 – 59 ani – feminin + masculin, locurile 1-3
60+ ani – feminin + masculin, locurile 1-3

Bucuria Alergării 

Toată lumea primește medalie.
Toată lumea urcă pe podium pentru o poză pe locul 1.

Cursa Generațiilor

Open – locurile 1-3

Voinicel

Toată lumea primește medalie.
Toată lumea urcă pe podium pentru o poză pe locul 1.

Ștafetă

Open – locurile 1-3

Premiem doar categoriile în care există minim 5 participanți ce termină cursa, cu excepția categoriilor 60+,  14-18 și  sub 18 ani, la care nu aplicăm această condiție.

 

VII. Pachetul de participare include următoarele beneficii

  • număr de concurs personalizat;
  • cronometrare;
  • medalie de finisher premium (metalică, turnată);
  • MC;
  • încălzire asistată;
  • puncte ITRA / index UTMB pentru finish-erii de la cursele Belvedere și Maratonu’ de pe Ardeal;
  • bilet de acces la Muzeul Cetății Făgăraș;
  • voucher masă caldă după cursă pentru participanții la cursele Maratonu’ de pe Ardeal, Belvedere și Crosul Făgărașului;
  • puncte de alimentare şi hidratare pe traseu şi la finish, cu apă și alimente;
  • asistenţa medicală cu ambulanță, în caz de necesitate;
  • cort de masaj pentru participanții la cursele Maratonu’ de pe Ardeal, Belvedere și Crosul Făgărașului;
  • albume foto indexate;
  • filmări și editări audio/video;
  • marcarea traseelor;
  • tombolă cu premii.

La înscriere poți opta și pentru tricoul tehnic, pentru un plus de 96 lei.

 

VIII. Contribuția de participare

  • Maratonu’ de pe Ardeal
  • 15 – 29.02 – 135 lei ( în limita a  20 locuri)
  • 1 – 25.03 –  171 lei
  • 26.03 – 15.04–  198 lei
  • 16 – 22.04 – 270 lei – tricou disponibil doar în limita stocului + număr de concurs nepersonalizat.
  • Belvedere
  • 15 – 29.02 – 126 lei ( în limita a  20 locuri)
  • 1 – 25.03 –  145 lei
  • 26.03 – 15.04–  180 lei
  • 16 – 22.04 – 252 lei – tricou disponibil doar în limita stocului + număr de concurs nepersonalizat.
  • Crosul Făgărașului
  • 15 – 29.02 – 99 lei ( în limita a  20 locuri)
  • 1 – 25.03 –  136 lei
  • 26.03 – 15.04–  153 lei
  • 16 – 22.04 – 225 lei – tricou disponibil doar în limita stocului + număr de concurs nepersonalizat.
  • Crosul Cetății
  • 16 ianuarie – 8 februarie  – 72 lei
  • 9 februarie  – 15 aprilie –  72 lei
  • 16 aprilie – 23 aprilie  –  99 lei
  • 24 aprilie – 1 mai – 117 lei – tricou disponibil doar în limita stocului + număr de concurs nepersonalizat.
  • Crosul Demgy
  • 16 ianuarie – 8 februarie  – 63 lei
  • 9 februarie  – 15 aprilie –  63 lei
  • 16 aprilie – 23 aprilie  –  81 lei
  • 24 aprilie – 1 mai – 108 lei – tricou disponibil doar în limita stocului + număr de concurs nepersonalizat.
  • Bucuria Alergării

participarea este gratuită

  • Cursa Generațiilor

participarea este gratuită

  • Voinicel

participarea este gratuită

  • Ștafetă (lei/membru de echipă)
  • 16 ianuarie – 8 februarie  – 36 lei ( în limita a  20 locuri)
  • 9 februarie  – 15 aprilie –  45 lei
  • 16 aprilie – 23 aprilie  –  45 lei
  • 24 aprilie – 1 mai – 54 lei – tricou disponibil doar în limita stocului + număr de concurs nepersonalizat.

 

IX. Anularea participării

Dacă dintr-un motiv întemeiat dorești să anulezi participarea la cursă te invităm să ne anunți la alergaras@acuminfinit.ro.

Contribuția de participare la eveniment nu este returnabilă, însă este transferabilă altei persoane, doar până în data de 21 aprilie 2024.

Condițiile pentru transferul contribuției de participare sunt să găsești persoana doritoare, să ne scrii e-mail la adresa menționată cu toate datele acelei persoane  necesare în formularul de înscriere, iar persoana să achite prin transfer bancar în contul RO18BTRLRONCRT0553010301 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociației Copiii Universului Magic, taxa de transfer de 40 de lei. Noul înscris primește mesaj de confirmare și apare în lista de înscriși după ce primim taxa de transfer.

În cazul în care nu participi și nu transferi contribuția de participare altei persoane poți delega pe cineva să-ți ridice pachetul de participare.

 

X. Startul

Starturile curselor au loc în 27 aprilie, între orele 8:30 și 19:00, de la Cetatea Făgăraș și din Piața Republicii, Făgăraș, județul Brașov. Zona de start se deschide cu 60 minute înainte de ora oficială de start.

Intrarea in zona de start se face doar prin poarta de acces, semnalizată ca atare, unde fiecare participant este verificat, prezintă echipamentul obligatoriu și este bifat în fișa de start. Cei care nu apar pe fișa de start sunt considerați absenți la start și nu vor fi clasați.

Odată intrat, concurentul trebuie să rămână în zona de start.

Vom da startul decalat, pentru asigurarea distanțării necesare.

Startul va fi deschis timp de 15 minute după plecarea ultimului val. Cei care au pierdut startul și vor pleca în cursa în aceste 15 minute trebuie să anunțe oficialii de la start, iar cronometrarea se face în acord cu ora oficială de start a ultimului val plecat în cursă. Participanţii care iau startul după cele 15 minute nu vor intra în clasament.

 

XI. Puncte de control

Pe traseu sunt amplasate puncte de control, obligatorii. Participanții care nu trec toate punctele de control, în ordinea cronologică a acestora (indiferent de motiv) vor fi descalificați. Numărul de concurs al fiecărui competitor poate fi notat în ordinea sosirii.

La punctele de control participantul are obligația de a face vizibil către arbitri numărul de start. Acesta va fi purtat obligatoriu pe partea din față a tricoului sau pantalonului, prins de acestea în toate 4 colțurile. Folosirea sistemelor de prindere care lasă colțuri ale numărului libere atrage descalificarea participantului.

 

XII. Timpi limită

Sunt fixați timpi limită, pentru cursele Maratonu’ de pe Ardeal, Belvedere, Crosul Făgărașului, Crosul Cetății și Crosul Demgy.

Timpii limita sunt anuntați pe pagina fiecărui traseu, precum și la ședința tehnică, dar aceștia pot fi modificați de organizator în cazul schimbării vremii sau a condițiilor de concurs. Orice nouă introducere sau schimbare a timpilor limită va fi anunțată înainte de start.

Participanții trebuie să treacă de punctele anunțate până la orele fixate, altfel pentru propria securitate, sunt opriți din cursa și îndrumați să se retragă spre zone sigure.

Participantul anunțat de către voluntarul din punctul de control că a depășit timpul limită intermediar e obligat să returneze în acel punct numărul de concurs și să urmeze instrucțiunile primite.

 

XIII. Oprirea / retragerea din cursă

Organizatorul își rezervă dreptul de a opri un participant din cursă în următoarele cazuri:
– s-a accidentat după start, iar starea sa nu-i mai permite continuarea cursei.
– in cazuri excepționale.

Orice participant care nu mai poate sau nu mai vrea să continue cursa, indiferent de motiv, este obligat să informeze organizatorul imediat, la unul din următoarele locuri: la start, la punctele de control, la sosire sau sunând la numărul de urgență care va fi anunțat la ședința tehnică și scris pe numărul de concurs..

Neanunțarea retragerii din cursă poate cauza o operațiune de căutare și salvare (echipe de salvare, salvamont, elicopter) pe cheltuiala participantului implicat.

Retragerea poate fi confirmata și prin semnătură pe foaia de arbitraj.

Orice participant care se retrage va fi ajutat cu privire la cea mai buna varianta de retragere din traseu, dar este responsabil pentru transportul propriu, ruta pe care o va folosi și acțiunile ulterioare momentului și locului retragerii, excepție făcând cazurile grave care nu-i permit deplasarea prin propriile mijloace.

Închizătorii de cursă pot lua act de retragerea participantului, îl vor sprijini cu indicarea celei mai bune variante de retragere, sau, în cazuri excepționale (precum condițiile meteo care impun astfel de decizii), pot anunța participantul de oprirea cursei, ridicând numărul de concurs/luând semnătura acestuia (ca urmare a deciziei organizatorului de oprire a cursei). De asemenea, închizătorii pot anunta participantul de retragerea sa din cursă, ca urmare a depășirii timpului de concurs sau ca urmare a iminentei/evidentei depășiri a timpului de concurs, cu confirmarea arbitrului de cursă.

 

XIV. Suporteri / ajutor

Pe parcursul traseului nu este permis nici un ajutor venit din exterior (suporter, spectator, etc).

Excepție fac cazurile deosebite (prim ajutor).

Asistenta între concurenți este permisă și în afara zonelor special amenajate. Prin asistență se înțelege susținerea cu apă, alimente, accesorii, etc.

Orice ajutor oferit de sau din vehicule în mișcare este interzis.

 

XV. Penalizări

– scurtarea traseului duce la descalificare;
– doping-ul duce la descalificare;
– folosirea căștilor în cursă duce la descalificare:
– nerespectarea mediului înconjurător duce la descalificare și interdicția de a mai participa la Alergăraș în viitor;
– modificarea numărului de concurs duce la descalificare;
– penalizăm primirea de asistență din exterior cu 60 minute adăugate la timpul final;
– nerespectarea altor reguli ale competiţiei duce la descalificare;
– lipsa de fair play fata de alţi participanţi, oficiali, public, etc. duce la descalificare;
– lipsa numărului de concurs duce la descalificare;
– lipsa unui articol din echipamentul obligatoriu o penalizăm cu 5 minute/obiect;

La acordarea penalizărilor sunt luate în considerare declarațiile oficialilor, probele foto și video de pe traseu și din punctele de control.

Declarațiile martorilor oculari pot fi, de asemenea, luate în considerare. O penalizare poate fi acordata și retroactiv, dacă aceasta este descoperita ulterior, iar cel în cauza va trebui să înapoieze eventualele premii sau beneficii. Nu rambursăm contribuția de participare în cazul descalificării.

 

XVI. Contestații

Orice participant poate face o contestație împotriva altui participant care nu a respectat regulile competiției sau împotriva deciziilor oficialilor.

Contestația scrisă, împreună cu o taxa de 100 lei, se vor depune la oficiul de cursa in maxim 15 minute de la afișarea rezultatelor finale provizorii. Rezolvarea contestației se va face in următoarele 60 minute.

Taxa va fi înapoiata petentului, dacă contestația va fi acceptată.

Evenimentul beneficiază de un arbitru de cursă, care se găsește în zona start/sosire, cel care va răspunde contestațiilor depuse.

Numele si numărul de telefon al arbitrului de cursă vor fi făcute cunoscute la ședința tehnică.

 

XVII. Alte reguli

  • Alergăraș folosește ca trasee de concurs următoarele (și nu numai): drumuri publice, drumuri forestiere, drumuri de pământ, traseu neamenajat, marcat prin peisaje diverse de pe deal (pășune, vie, etc) păduri.
  • Traseul de concurs nu este închis altor participanți la trafic (autovehicule, vehicule, pietoni, turiști, animale și alții). Acest fapt atrage asupra participanților, obligația de a respecta regulile de conduită în trafic impuse de lege. Orice accident provocat și/sau în care au fost implicați participanți la Alergăraș, survenit în timpul desfășurării acestuia din nerespectarea regulilor de concurs și a regulilor de conduita în trafic impuse de lege va fi în responsabilitatea celor implicați în accident.
  • Orice competitor trebuie sa dea dovada de fair play și să permită unui concurent mai rapid să treacă în fața sa fără a-l obstrucționa atunci când cel din spate anunță depășirea și partea pe care vrea s-o facă (stânga sau dreapta), să acorde asistență unui competitor aflat în dificultate și care îi solicită aceasta.
  • Traseul este neamenajat și neprotejat, de aceea există un risc de rănire și/sau deces din pericole obișnuite pentru competițiile outdoor. Acestea includ și nu se rezumă doar la: coliziuni cu autovehicule, alte vehicule, pietre, stânci, copaci, oameni, alte obiecte; căderi, alunecări, răni provocate de frig și/sau căldură, hipotermie, insolație, deshidratare, degerături, arsuri, rău de altitudine, căderi de pietre, grindina, pietre și/sau pământ, viituri, furtuni, fulgere, animale, reptile, insecte, incendii, efort fizic. Prin înscriere, plată și participare fiecare participant confirmă că a citit, înțeles și acceptă condițiile de participare și aceste reguli, își asumă riscurile participării la Alergăraș și este responsabil pentru propriile acțiuni care ar trebui să tina cont de circumstanțe relevante ca: schimbarea vremii, trafic, condiții meteo si de zapadă, zona în care se află și echipamentul pe care îl utilizează.
  • Prin înscrierea la una dintre curse Alergăraș fiecare concurent acceptă să permită utilizarea imaginii sale în oricare și în toate scopurile cu privire la Alergăraș.
  • Orele de start pot suferi modificări, caz în care participanții vor fi anunțați din timp.
  • Anularea sau reprogramarea evenimentului în caz de forță majoră, de modificări legislative sau alegeri decizii ale administrației care împiedică desfășurarea acestuia la data anunțată nu aduce cu sine returnarea contribuției de participare. În asemenea caz organizatorul își rezervă dreptul de a decide măsurile necesare, în acord cu stadiul cheltuielilor, dintre nereturnare, returnare parțială, reportare pentru altă ediție.
  • Sectiunea „măsuri sanitare” de pe site-ul competiției este parte integrantă a prezentului Regulament.

 

Dacă ai citit, ai înțeles și accepți prezentul regulament te invităm să te înscrii aici.

Spor la antrenamente!